Asociația Club Sportiv Noblesse Oblige București anunță că intenționează să organizeze un protest pentru a semnala nerespectarea Legii Sportului nr. 69/200, articolul 3, alineatul 3, respectiv a drepturilor persoanelor cu dizabilitati de a face sport în mod organizat, în cadrul unui club sportiv afiliat la Comitetul Național Paralimpic Român, de către Primăria Generală a Municipilui București.

“Deși legea prevede la art.3 alin.3 că ,, Autorităţile administraţiei publice au obligaţia să asigure condiţii pentru practicarea educaţiei fizice şi sportului de către persoane cu handicap fizic, senzorial, psihic şi mixt, în scopul dezvoltării personalităţii lor şi integrării în societate, precum şi mijloacele care să permită sportivilor cu handicap participarea la competiţii naţionale şi internaţionale destinate lor ” la cele patru adrese ale noastre, prin care am solicitat Primăriei Municipiului București un sediu și sprijin financiar pentru anul competițional 2017, din pacate, nu am primit decât promisiuni și amânări care nu au dus la niciun rezultat până în acest moment”, a declarat Simion Popa, președintele Asociației Club Sportiv Noblesse Oblige București.

Reprezentanții Asociației Club Sportiv Noblesse Oblige București mai cer ca un procent de cel puțin 1% din bugetul P.M.B. să fie destinat sportului bucureștenilor și un sediu, de minim 200 metri pătrați, adaptat pentru persoanele cu dizabilități unde să desfășoare activitatea.

Solicitarea pentru adunarea publică a fost făcută pentru miercuri, 14 iunie 2017, între orele 11-13, în fața Primăriei Capitalei din bulevardul Regina Elisabeta, nr. 47.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.